In Insula Zeilor

kremastos-samothraki-3In mini Vacanta de 1 Iunie (1-5 iunie) va invitam in insula Samothraki – sau Casa Marilor Zei cum i se mai spune, pentru o tura minunata, din care nu vor lipsi Muntele, Marea, Misterele si Aventura!

Samothraki este o insula mai putin batuta de turisti insa deosebit de frumoasa, plina de verdeata, de munti inalti cu cascade si canioane, de plaje ascunse, scaldate de apa cristalina a Marii Egee. Aici se afla unul dintre cele mai misterioase si mai importante sanctuare religioase ale antichitatii – “Casa Marilor Zei”, locul de nastere al religiei Misterelor,  iar din varful Fengari, cel mai inalt al insulei, se spune ca Poseidon urmarea, din tronul sau de piatra, razboiul Troian!


Ziua Copilului (1 Iunie) si de Ziua Invatatorului (5 Iunie) sunt zilele libere pentru copii, asa ca vom profita de aceasta minivacanta si vom explora Insula Zeilor. Iata programul, pe zile:

Drumul spre Vechea Elada
samothraki4In drum spre Samothraki vom traversa legendarul munte Hemos, leaganul Peonilor care apar si in Iliada, apoi vom cobori spre malul marii regelui Egeus. Dupa un drum de 530 km vom ajunge la Alexandropolis, de unde vom lua bacul catre Insula Zeilor.

Canoiane si Cascade
samothraki5Astazi vom descoperi de ce se spune ca Samotrhaki este o insula cu totul deosebita, ce nu se aseamana cu aridele sale surate din arhipelagul elen. Vom urca pe malul unui rau racoros, pe o poteca ce serpuie printr-o padure plina de verdeata, pana la un sir de cascade ce au sapat in roca dura, de granit, adevarate piscine naturale. Raul se numeste Fonias (Ucigasul), numit asa pentru dezastrele pe care le lasa in urma atunci cand se umfla. Drumul pana la prima cascada (Gria Vathra) este usor, apoi poteca incepe sa urce voiniceste, cu un pic de escalada, catre alte 2 caderi de apa (Gerania si Klidosi), una mai frumoasa ca cealalta. Efortul merita cu prisosinta caci la final vom putea sa sarim de pe stanci si sa ne imbaiem in frumoasele piscine!
La intoarcere ne vom dezmorti in anticele bazine termale de la Therme, unde s-a scaldat si mama lui Alexandru Macedon inainte de a-l naste pe marele cuceritor, apoi ne vom relaxa pe plaja Kipos (plaja “neagra”), o plaja intinsa si putie, formata din pietre negre scaldata de o apa incredibil de clara, in capatul cel mai estic al insulei. Drumul pana acolo este cat se poate de spectaculos, serpuind pe coasta, avand in stanga marea iar in dreapta impunatorul munte Fengari. Pe plaja Kipos ne vom balaci si vom face scuba pana cand va dispare soarele. Seara vom merge la o taverna ascunsa in munti si vom degusta carne de capra salbatica, o delicatesa locala gatita in felurite feluri: capra cu prune, capra cu dulceata de cocoduse, capra cu sos de gutui!
O alta varianta pentru aceasta zi, pentru cei dispusi la efort, este ascensiunea varfului Fengari (1611 m), cel mai inalt din Marea Egee, pe un traseu spectaculos la capatul careia vom avea acces la o priveliste deosebita. Fengari inseamna ‘Luna’, deoarece pentru vechi greci, varful era atat de inalt incat ajungea pana la luna! O alta legenda spune ca daca petreci pe varf o noapte cu luna plina,  ti se va implini cea mai arzatoare dorinta.

Munte si mare
samothraki7In aceasta zi vom face o excursie cu barca, in jurul insulei. Cum cu masina, datorita reliefului accidentat, putem acoperi doar trei sferturi din insula, pe apa este singurul mod in care putem vedea cateva frumuseti ascunse in cea mai pitoreasca parte a insulei. Vom descoperi Cascada Kremasto – cea mai mare cascadă din insula care se revarsă de la o înălțime de peste 100 m direct în mare, sau Pania Gria – un loc de o frumusețe de neegalat ale carei linii ciudate sculptate parca in piatra ne vor uimi cu siguranță. Ne vom opri si ne vom balaci pe doua plaje salbatice, Katarti si Vatos, cu nisip, platani, grote, pesteri și ape cristaline. Pranzul o sa ne prinda pe o mica plaja virgina, unde o sa incingem un gratar cu souvlaki si alte bunatati de o sa ne scoate din apa de nas:)

Casa Marilor Zei
Sanctuary of the Great GodsAstazi vom vedea vestigii din trecutul plin de glorie al insulei si vom descoperi o religie plina de Mistere.  Vom incepe cu vizita celui mai important sit arheologic – “Casa Marilor Zei”, locul Misterelor din Samothraki, cult care, timp de veacuri, a dus faima insulei in toate colturile Eladei iar mai apoi ale Imperiului Roman. Se spune ca regii cei mai puternici si filozofii cei mai intelepti au vizitat insula pentru a se initia in cultul Misterelor. Printre ei si Platon sau Aristophanes,  iar parintii lui Alexandru cel Mare, regele Filip al II-lea si printesa Olimpia,  s-au intalnit aici in timpul initierii lor in misterele din Samothraki. Tot aici a fost descoperita in sec XIX, celebra statuie a zeitei Nike (Victoria) din Samothraki, care poate fie admirata astazi la muzeul Luvru.
Dupa acest tur al vestigilor Antichitatii, vom trece pe langa Turnul genovez de la Paleopoli si ne vom indrepta catre Castelul din Chora (sec XV).
Dupa amiaza mergem sa ne balacim pe plaja Pahia Ammos, o plaja cu nisip ascunsa intr-un golf stancos, unde o sa stam pana la apusul soarelui. Nu va uitati masca si tubul de scuba, caci vom avea ce vedea! In drumul spre Pahia Ammos o sa urcam la Panagia Krimniotissa, o bisericuță mică, albă, care ofera o priveliste superba asupra Marii Egee.

Intoarcerea acasa
KazanlakIn ultima zi ne vom lua la revedere de la Insula, cu mult regret si ganduri de intoarcere, apoi ne vom urca pe ferry. Pe drumul spre casa, ca ruta alternativa, putem sa o luam prin pasul Shipka si sa vizitam Valea Regilor Traci si monumentul UNESCO de la Kazanlik.


Cand mergem
In minivacanta de 1 Iunie (1-5 iunie 2018).

Cazare
samothraki6Samothraki Village 3* sau echivalent. Hotelul are piscina, centru Spa cu sauna, hamam, hidromasaj si fitness, WiFi si home cinema.

Ce oferim: 4 nopti de cazare, mic dejun, gustare la pranz, croaziera cu barca, taxa de trekking, ghid traseu, intrari la “Casa Marilor Zei” si la Therme si, cel mai important, multa voie buna, aer curat si amintiri de neuitat:)

Cost: 310 Euro / persoana. Un avans de 50% trebuie platit pana pe duminica, 15 aprilie.
– Reducere 15% pentru membrii clubului Tabere cu Suflet;
– Copii sub 10 ani beneficiaza de 20% reducere (in camera tripla, pentru plati pana duminica, 15 aprilie);
– Supliment camera single 10%;
– In cost nu intra transportul sau taxa de feery (70 Euro / masina / tronson si 16 Euro / pers / tronson).

Servicii suplimentare:
– Transport cu microbuzul (inclusiv taxa de ferry): 120 Euro / pers

Inscriere: Inscrierile se pot face aici. Termenul limita pentru plata avansului este duminica, 15 aprilie.

Alte informatii: Pentru orice alte detalii, va rugam nu ezitati sa ne contactati. Cum a fost in ultima mini Tabara de 1 Iunie


Iesirea face parte din programul Weekend Activ, care este un proiect Tabere cu Suflet, avand ca obiectiv promovarea unui stil de viata sanataos in randul Copiilor, prin stimulalarea Competitiei si a Sportului in natura. In cadrul acestui proiect ne propunem sa mergem vara la Catarat, Drumetie, Echitatie, Ture Velo sau Culturale, iar iarna la Schi si Snowboard. Astfel putem impartasi si altora bucuria miscarii in aer liber, combinata cu descoperirea unor locuri inedite.

Sursa: greece. com, samothrakivillage. gr, tripinview. com, trekearth. com, canyoning-caving.blogspot .com, worldcometomyhome.blogspot. ro

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s